În perioada 05-06 martie, la București, Subcomisia Tehnică Masculină de Seniori se va reuni la un curs de perfecționare pentru antrenorii și preparatorii fizici ai echipelor din Liga Zimbrilor. În cadrul acestui curs, Rareș Fortuneanu și Alain Quintallet vor prezenta metodele folosite în pregătirea fizică a primei reprezentative. 

Despre obiectivele acestei acțiuni, am stat de vorbă cu Iulian Stamate, antrenor federal în cadrul Federației Române de Handbal: ”Selecționerul Rareș Fortuneanu a dorit ca, împreună cu preparatorii fizici Ștefan Ciuntu și Alain Quintallet, să se întâlnească cu antrenorii echipelor de primă ligă pentru a face o prezentare a modelului de lucru în ceea ce privește pregatirea fizică. Am formulat acest mini curs de perfecționare pe durata a 2 zile, curs ce va fi alcătuit dintr-o parte teoretică și o exemplificare practică. Odată cu această acțiune, antrenorilor li se oferă oportunitatea de a participa la antrenamentele echipei naționale și de a aplica la propriile echipe de club modelele învățate aici.”